Acțiunile unei bănci italiene scad, după ce purtătorul de cuvânt a fost găsit mort

Acțiunile unei bănci italiene scad, după ce purtătorul de cuvânt a fost găsit mort
Publicat: 07/03/2013, 12:39
Actualizat: 21/03/2019, 11:20

Acțiunile celei mai vechi bănci din lume, Monte dei Paschi di Siena, aflată în centrul unei investigații de corupție și fraudă, au scăzut în deschiderea ședinței de joi, după informații că purtătorul de cuvânt, David Rossi, a fost găsit mort la sediul din Siena al instituției italiene de credit, informează Mediafax.

Cotația băncii a scăzut cu până la 2% în primele ore ale ședinței bursiere, potrivit CNBC.

Corpul lui David Rossi, fost șef al diviziei de comunicare a băncii, a fost găsit pe o stradă din spatele sediului băncii, în dreptul unei ferestre deschise, a declarat un martor pentru agenția Reuters, citată de CNBC. Potrivit unei surse judiciare, procurorii investighează dacă Rossi, cunoscut ca un profesionist rezervat și foarte serios, s-a sinucis.

Născut în 1961, Rossi a fost în perioada 2001-2006 purtător de cuvânt la fundația Banca Monte dei Paschi di Siena, cel mai mare acționar al băncii. Când Giuseppe Mussari, președintele fundației, a devenit președinte al băncii în 2006, Rossi l-a urmat pe acesta la instituția de credit.

Autoritățile italiene verifică o serie acuzații care îl indică pe Mussari drept responsabil de inducerea în eroare a autorităților de reglementare, manipularea pieței și transmiterea de informații false la achiziția băncii Antonveneta în 2007.

Rossi, care nu era cercetat de poliție, s-a aflat printre mai multe persoane ale căror locuințe și birouri au fost percheziționate în luna februarie, parte a anchetei privind achiziția Antonveneta și pierderile ulterioare legate de instrumente financiare derivate complexe.

Procuratura italiană a deschis recent o anchetă la Monte dei Paschi di Siena privind folosirea de informații confidențiale în tranzacții cu acțiuni ale băncii (insider trading) și a efectuat percheziții în mai multe orașe.

Cercetările marchează o extindere a unei investigații referitoare la mascarea pierderilor de către cea mai veche bancă din lume, înainte ca aceasta să fie nevoită să ceară un ajutor de urgență din artea guvernului italian.

Acțiunile Monte dei Paschi au scăzut cu peste 30% la bursa din Milano după 17 ianuarie, când Bloomberg a relatat că banca a efectuat tranzacții cu instrumente derivate împreună cu Deutsche Bank, în 2008, numite „Project Santorini”, care au mascat pierderile Monte dei Paschi, înainte ca instituția financiară că ceară sprijinul guvernului, anul următor.

Directorul general Fabrizio Viola și președintele Alessandro Profumo, numiți în 2012 pentru redresarea băncii, au obținut recent 4,1 miliarde de euro de la statul italian pentru consolidarea capitalului.

La începutul lunii februarie, Monte dei Paschi a anunțat o pierdere de 730 milioane de euro după reanalizarea tranzacțiilor cu derivate din 2008 și 2009.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Liviu Dragnea face un anunț surprinzător. Candidatul pe care îl susține la scrutinul de duminică
Lidia Buble, înșelată cu cine se aștepta mai puțin: 'Era angajata noastră'
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
„Taxă pe țeavă” pentru cei care stau la bloc. Opaina: E o aberație colosală. Nu...
Adriana Bahmuțeanu, dispusă să se mute în casa lui Silviu Prigoană pentru a fi alături...
„Cel mai singuratic om din lume” trăiește la -70 grade, la 5 ore distanță de...
Dmitri Medvedev, în culmea satisfacției, după atacul rusesc cu noua rachetă balistică: „Asta ați vrut?...
Motivul real pentru care Silviu Prigoană și-a botezat primii copii Honorius, Silvius și Maximus
Andreea Bănică, noi imagini HOT pe internet. Fanii au crezut că nu văd bine: solista...
Impact uriaş pentru România după ce va adera şi terestru la Schengen
Ghiță a murit pe loc, în mașina ruptă în două, în Maramureș. A fost găsit...
O nouă taxă pentru românii care stau la bloc. Când va fi introdusă și cât...
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Istoria alegerilor prezidenţiale din România: de la căderea comunismului la democraţia europeană
Structură ENIGMATICĂ găsită în jurul unei stele din afara galaxiei noastre
Obligație pentru șoferi. Regulă pentru cei cu mașini second-hand. Se verifică neapărat
Trucul pe care gospodinele nu-l împărtășesc nimănui. Te scutește de la un mare efort
Horoscop weekend 23 - 24 noiembrie 2024. Ce zodii sunt binecuvântate de Univers în aceste...
„Un prunc” Igor Cuciuc, primele declarații despre cel de-al doilea copil, după moartea tragică a...
Adriana Bahmuțeanu, despre relația cu fostul soț din ultima perioadă. Ce i-au spus copiii ei...
A îngropat Dana Roba securea războiului cu părinții lui Daniel Balaciu? Cum a decurs întâlnirea...
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Noor Inayat Khan, prințesa spioană. A strigat „Libertate” înainte să fie împușcată în cap de...